Recital de handbal pe stadionul din Satul Sasar, la FESTIVALUL HANDBALULUI JUVENIL 2016

festival_juvenilClubul Sportiv eXtrem Baia Mare,în colaborare cu Federația Română de Handbal, Asociația Județeană de Handbal Maramureș și Consiliul Județean Maramureș, organizează Festivalul Handbalului Juvenil, turneu ajuns la a 12-a ediție. Evenimentul se adresează echipelor formate din jucători născuți în 2003 și mai tineri.
Participă 24 de echipe de la 14 cluburi din România și Ungaria. Meciurile sunt planificate pe durata a trei zile. Vor avea loc și meciuri de minihandbal, cei mai mici sportivi de pe semicercuri fiind născuți în 2008.
Ca și în fiecare an, programul festivalului vine și cu alte provocări decât cele de pe semicercuri. Astfel vineri, de la ora 19.30, are loc tradiționala paradă a sportivilor. Cei circa 500 de participanți vor parcurge distanța de la Primărie la Sala sporturilor ”Lascăr Pană”, acolo unde vor fi implicați într-o ședință foto și vor avea parte de diverse surprize. Nu mai divulgăm decât că aerul festiv al paradei va fi sporit de prezența copiilor din Fanfara ”Stibina” din Tăuții Măgherăuș și a trupei de majorete din același oraș.
Și dacă parada sportivilor face parte din programul festivalului încă de la ediția din 2009, elementul de noutate al acestei ediții este planificat pentru sâmbătă când, de la ora 16.00, pe stadionul de fotbal din sat Săsar se vor amenaja trei terenuri de handbal. Reprizele de handbal pe iarbă vor fi urmate de un program artistic oferit participanților la festival și de o discotecă în aer liber.
Festivalul se va încheia, ca de fiecare dată, cu o festivitate de premiere. Toate echipele participante vor câștiga locul 1, toți copiii vor primi tricouri personalizate cu însemnele festivalului și vor purta în gât medalia de campioni. Nu vor lipsi surprizele nici din programul ultimei zile de festival.
Recital de handbal pe stadionul din Satul Sasar, la FESTIVALUL HANDBALULUI JUVENIL 2016

Lasă un răspuns