Instrumente de accesibilitate

Str. Primăriei nr. 2 Recea, Maramureş, 437225
Image

Hotărârea nr. 14 din 27 februarie 2025

România
România
Județul Maramureș

Consiliul Local al comunei Recea

Comuna Recea

HOTĂRÂREA Nr. 14

din 27 februarie 2025

privind aprobarea introducerii unor curse suplimentare în cadrul programului de transport public în comuna Recea, județul Maramureș

          Consiliul Local al Comunei Recea Judeţul Maramureş, întrunit în şedinţa ordinară din data 27 februarie 2025;
          Având în vedere proiectul de hotărâre iniţiat de primar, referatul de aprobare, raportul de specialitate al compartimentului juridic, avizul secretarului general şi avizul favorabil Comisiei de specialitate nr.2 - Juridică, de disciplină și ordine publică;
          Având în vedere:
  1. Adresa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară nr. 6595 /2025, privind propunerea pentru optimizarea serviciului de transport public local de călători în comuna Recea;
  2. HCL Recea nr. 26/21.05.2013 privind împuternicirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară să exercite în numele şi pe seama Comunei Recea, dreptul de a delega gestiunea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, şi aprobarea delegării gestiunii acestui serviciu către operatorul de transport S.C. URBIS S.A.;
  3. Art. 14 din Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate nr. 704/2013, încheiat între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară , în numele şi pe seama Comunei Recea şi S.C. URBIS S.A.;
  4. Art. 29 alin. 1 din Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară;
  5. Art. 10 alin. 8 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. Art. 17 alin. 1 lit. m), n) şi alin. 2, art. 43 lit. d) din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local
  7. Art. 12 alin. 3, art. 26 – 28 din Normele cadru privind stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor pentru serviciile de transport public local de persoane aprobate prin Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 272/2007;
          În temeiul prevederilor art.133 alin.2 , art.139 și art.196 alin.1 lit.a) din Ordonanța de Urgență nr.57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ;

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI RECEA,
ADOPTĂ – PREZENTA HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă introducerea unei curse suplimentare în cadrul programului de transport aferent Liniei nr.12, pe traseul Baia Mare-Recea-Lăpușel, în zilele lucrătoare, cu plecare din autogara Baia Mare, la ora 18.20 și a unei curse suplimentare în zilele de Duminică, cu plecare din autogara Baia Mare la orele 18.15;
          Art.2. Se aprobă graficul de circulație aferent liniei 12, pe traseul Baia Mare-Recea-Lăpușel conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.3. Se aprobă asigurarea din bugetul local al costurilor suplimentare care vor fi generate în cadrul compensației de serviciu de transport public local de călători, de suplimentarea programului de transport pe linia 12, conform prezentei hotărâri;
          Art.4. Se mandatează Dl Primar Ardelean Vasile-Alexandru, să voteze în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară , pentru aprobarea modificării prin act adițional a Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în Zona Metropolitană Baia Mare nr.1/23.12.2019, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri;
          Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Primarul Comunei Recea, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară și S.C. URBIS S.A.
          Art.6. Prezenta hotărâre se comunică la: Instituția Prefectului – Județul Maramureș, - Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, S.C. URBIS S.A., Primarului Comunei Recea.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Mihai COROI

CONTRASEMNEAZĂ:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI,

Maria PETRUŞ

Recea la 27 februarie 2025

Consilieri total: 15. Nr. Consilieri prezenți: 15

Hotărâre adoptată cu: 12 voturi "pentru", 1 "împotrivă", 2 "abţineri"

Image

Contact