Instrumente de accesibilitate

Str. Primăriei nr. 2 Recea, Maramureş, 437225
Image

Hotărârea nr. 16 din 27 februarie 2025

România
România
Județul Maramureș

Consiliul Local al comunei Recea

Comuna Recea

HOTĂRÂREA Nr. 16

din 27 februarie 2025

privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.6 din 31 ianuarie 2025 privind aprobarea Regulamentului privind funcționarea și exploatarea Stațiilor de Reîncărcare a Vehiculelor Electrice și Hybrid Plug-In în comuna Recea, județul Maramureș

          Consiliul local al comunei Recea, judeţul Maramureş, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 februarie 2025;
          Având în vedere proiectul de hotărâre iniţiat de primar, referatul de aprobare, raportul de specialitate al compartimentului de specialitate, avizul secretarului general, avizul favorabil al Comisiei de specialitate nr. 2 – Juridică, de disciplină și ordine publică și al Comisiei de specialitate nr.3 - pentru proiecte, strategii și dezvoltare
          Existând adresa observatorie a Instituției Prefectului nr.1071/12 februarie 2025 prin care se impune reanalizarea HCL nr.6/ 31 ianuarie 2025;
          În conformitate cu prevederile:
  1. Art.16 alin.(1) din Constituția României;
  2. Legii nr. 34/2017 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, modificată;
  3. Ordonanța de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată și modificată;
  4. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Ordonanța de Guvern nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare;
          În temeiul prevederilor art.196 alin.1 lit.a) din Ordonanța de Urgență nr.57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, modificată;

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI RECEA,
ADOPTĂ – PREZENTA HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă modificarea art.10 din Regulamentul privind funcționarea și exploatarea Stațiilor de Reîncărcare a Vehiculelor Electrice și Hybrid Plug-In în comuna Recea, județul Maramureș anexei nr.1n la HCL nr.6 din 31 ianuarie 2025 care va avea următorul cuprins:
          ”Art.10 - Taxe și tarife pentru reîncărcare cu energie electrică:
          Pentru o corectă administrare și corelare a politicilor locale de susținere a mobilității verzi/nepoluante cu politicile europene incidente, se impune introducerea unui tarif de utilizare (de reîncărcare), calculat pe baza prețului energiei electrice contractat/plafonat (cu TVA inclus), a costului mentenanței platformei de plăți (cu TVA inclus) și a costului mentenanței stațiilor de reîncărcare (cu TVA inclus), conform contractelor de mentenanță în vigoare. Tariful poate varia, acesta adaptându-se la fluctuațiile pieței de energie, respectiv la toate elementele de cost ce intră în componența tarifului, în cazul în care acestea se modifică, ținând cont că fac obiectul unor proceduri de achiziție publică. Tariful de utilizare a stației de reîncărcare poate fi schimbat sau actualizat de către autoritatea executivă în funcție de politica adoptată de proprietarul stației de încărcare și este adus la cunoștința publicului cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de data aplicării schimbării/actualizării;
 
          Tariful pentru încărcare se afișează în mod clar în aplicația VOLTRELLI.
 
          Tariful reprezentând contravaloarea serviciilor de reîncărcare aferente stațiilor publice pentru vehicule electrice va fi suportat de către utilizatorii acestora.
 
          Tariful pentru reîncărcare se va plăti la finalizarea procesului de reîncărcare a vehiculului. Utilizatorii pot plăti tariful prin intermediul aplicației VOLTRELLI, online prin plată cu card bancar sau utilizând credite din portofelul electronic virtual;
 
          Proprietarul stației de reîncărcare, respectiv Comuna Recea, va percepe taxa de 1,25 lei/kwh pentru utilizarea stației de reîncărcare rapide și 1,15 lei/kwh pentru utilizarea stației de reîncărcare lente”
 
          Art.2. Celelalte prevederi din Regulamentul privind funcționarea și exploatarea Stațiilor de Reîncărcare a Vehiculelor Electrice și Hybrid Plug-In în comuna Recea, județul Maramureș, anexa nr.1 la HCL nr.6 / 31 ianuarie 2025, rămân neschimbate;
          Art.3. Prezenta hotărâre se comunică la: Instituția Prefectului – Județul Maramureș, Compartimentului Implementare proiecte, Compartimentului Poliției Locale, Serviciului financiar-contabil și Primarului Comunei Recea.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Mihai COROI

CONTRASEMNEAZĂ:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI,

Maria PETRUŞ

Recea la 27 februarie 2025

Consilieri total: 15. Nr. Consilieri prezenți: 15

Hotărâre adoptată cu: 15 voturi "pentru", 0 "împotrivă", 0 "abţineri"

Image

Contact