Str. Primăriei nr. 2 Recea, Maramureş, 437225
Hotărârea nr. 30 din 26 iunie 2025
Accesări: 153

România
Județul Maramureș
Consiliul Local al comunei Recea

HOTĂRÂREA Nr. 30
din 26 iunie 2025
privind mandatarea reprezentantului UAT Comuna Recea, județul Maramureș, pentru aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare al Județului Maramureș
Consiliul local al comunei Recea, judeţul Maramureş, întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 iunie 2025;
Având în vedere proiectul de hotărâre iniţiat de primar, referatul de aprobare, raportul compartimentului de specialitate, avizul secretarului general, Avizul favorabil al comisiilor de specialitate nr.2 - Juridică, de disciplină și ordine publică și nr. 4 – pentru urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului, administrare patrimoniu, agricultură, protecție civilă și situații de urgență;
Existând:
- Solicitarea nr.586 din 27.05.2025 și Nota de fundamentare nr. 584 din 27.05.2025, transmise de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere Maramureș, înregistrate la Comuna Recea cu nr. 5321 din 27.05.2025, prin care se solicită adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local al comunei Recea având ca obiect mandatarea reprezentantului UAT Comuna Recea, pentru aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare al Județului Maramureș;
În conformitate cu prevederile:
- art.15 alin.(2), art.120 alin.(1) şi art.121 alin.(1) şi alin (2) din Constituţia României, republicată;
- art.3,4,8 și 9 din Carta Europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997;
- OUG nr.92/2021 privind regimul deșeurilor modificată;
- HG nr.293/2023 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitara cu obiect de activitate serviciile de utilități publice
- Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice– republicată și modificată;
- HCl nr. 61/2008 privind aprobarea asocierii comunei Recea la ADIGIDM Maramureș;
În temeiul prevederilor art. 89, art.129 alin.(9), art.139 alin.(1) si art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI RECEA,
ADOPTĂ – PREZENTA HOTĂRÂRE:
Art.1. Se mandatează reprezentantul UAT Comuna Recea, domnul Vasile-Alexandru ARDELEAN- primarul comunei Recea, să voteze în Adunarea generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere Maramureș, aprobarea Regulamentului Serviciului de salubrizare al județului Maramureș, actualizat, cuprins în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul comunei Recea, domnul Vasile-Alexandru ARDELEAN.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică la: Instituţia Prefectului-Judeţul Maramureş, Primarului și secretarului general al comunei Recea, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în județul Maramureș, se aduce la cunoștință publică prin afișare pe site primăriei.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Nicolae-Demian MĂDĂRAS
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI,
Maria PETRUŞ
Recea la 26 iunie 2025
Consilieri total: 15. Nr. Consilieri prezenți: 11
Hotărâre adoptată cu: 11 voturi "pentru", 0 "împotrivă", 0 "abţineri"


