Str. Primăriei nr. 2 Recea, Maramureş, 437225
COMUNICATE ȘI ANUNȚURI
Informații oficiale din partea Primăriei
Centrul "Sfântul Nicolae" din Recea – servicii moderne pentru persoanele cu dizabilități
Accesări: 330
Proiectul finanțat din fonduri europene, implementat la Centrul "Sfântul Nicolae" din Recea, în valoare totală de 800.000 lei, a fost finalizat. Acesta a vizat dotarea completă a centrului cu aparatură modernă, necesară furnizării serviciilor de recuperare și sprijin pentru persoanele cu dizabilități din comunitate.
Centrul se adresează cetățenilor cu domiciliul în Comuna Recea care dețin certificat de handicap și sunt transportabili, beneficiind de servicii integrate menite să contribuie la creșterea calității vieții și a gradului de autonomie.
Transportul beneficiarilor este asigurat cu o autoutilitară nouă, special destinată persoanelor cu handicap, achiziționată din economiile realizate la nivelul administrației locale în cursul acestui an. De asemenea, centrul oferă masă caldă și servicii de specialitate prin intermediul unei echipe multidisciplinare, formată din medic de recuperare, kinetoterapeut, psiholog, asistent medical și asistent social.
Prin această investiție, Comuna Recea dispune de infrastructura și resursele necesare pentru furnizarea unor servicii sociale moderne, adaptate nevoilor reale ale persoanelor cu dizabilități din comunitate.


