Instrumente de accesibilitate

Str. Primăriei nr. 2 Recea, Maramureş, 437225
Image

COMUNICATE ȘI ANUNȚURI

Informații oficiale din partea Primăriei

Comuna Recea în continuă dezvoltare: pași importanți în infrastructură și servicii
Foto: Primăria Recea

Comuna Recea în continuă dezvoltare: pași importanți în infrastructură și servicii

Primarul comunei Recea s-a aflat ieri, 16 martie, la București, în vederea susținerii și continuării demersurilor pentru mai multe proiecte importante ale comunității.
 
În acest context, la Ministerul Dezvoltării a fost semnat un act adițional la contractul de finanțare prin PNRR, necesar pentru accesarea și încasarea ultimei tranșe de fonduri aferente proiectului de realizare a pistei de biciclete.
 
Totodată, în cadrul unei întâlniri de lucru cu conducerea Companiei Naționale de Investiții, au fost analizate proiectele privind construirea creșelor din Săsar și Mocira, precum și stadiul procedurii de licitație pentru baza sportivă din Mocira, pentru care a fost stabilit un parcurs cu șanse maxime de implementare.
 
De asemenea, a fost obținută de la Ministerul Muncii licențierea serviciului de îngrijire la domiciliu destinat persoanelor vârstnice, componentă a proiectului "Senior", serviciu care urmează să devină operațional în cursul acestei luni.
 
În cadrul aceleiași deplasări, a avut loc o vizită la Administrația Fondului de Mediu pentru analizarea stadiului proiectului depus în decembrie 2024, care vizează modernizarea sistemului de iluminat public prin soluții inteligente în Comuna Recea. Proiectul se află în etapa de evaluare, iar rezultatul este așteptat în următoarele săptămâni.
 
Acțiunile întreprinse fac parte din demersurile continue ale administrației locale pentru atragerea de fonduri și implementarea proiectelor necesare dezvoltării comunității.
 
"Transparența rămâne unul dintre principiile de bază după care îmi desfășor activitatea. Consider esențial ca fiecare demers al administrației locale să fie cunoscut de către dumneavoastră, pentru că doar prin corectă informare putem construi încredere și putem merge împreună în direcția dezvoltării comunității.
 
Vă asigur că voi continua să vă țin la curent cu toate acțiunile și proiectele pe care le derulăm, astfel încât fiecare pas făcut să fie unul asumat și în beneficiul comunei noastre” , a precizat Alexandru Ardelean, primarul comunei Recea.
Image

Contact