Str. Primăriei nr. 2 Recea, Maramureş, 437225
COMUNICATE ȘI ANUNȚURI
Informații oficiale din partea Primăriei
Primăria Recea, în mijlocul comunității – întâlniri cu cetățenii din satele comunei
Accesări: 939
Reprezentanții Primăriei Recea, împreună cu primarul comunei, vor fi prezenți în teren în următoarele zile pentru întâlniri directe cu cetățenii din satele Mocira, Recea și Săsar, în vederea identificării problemelor și îmbunătățirii serviciilor publice.
În fiecare zi încercăm să fim aproape de dumneavoastră – prin atitudine, prin comportament, prin comunicare și prin serviciile pe care le oferim.
În acest sens, primarul comunei Recea, împreună cu colegi din cadrul Primăriei, va parcurge pe jos străzile din satele comunei pentru a discuta direct cu cetățenii și pentru a vedea la fața locului problemele existente.
Deplasările în teren vor avea loc după ora 13:00, iar activitatea Primăriei Recea se desfășoară în continuare în program normal la sediul instituției.
Programul întâlnirilor în teren este următorul:
- Miercuri, 11 martie 2026 – Mocira, str. Unirii și str. 1 Decembrie
- Joi, 12 martie 2026 – Recea, str. Ulița Mare și str. Aeroportului
- Vineri, 13 martie 2026 – Săsar, str. Gării, str. 1 Decembrie și str. Morii
Totodată, vă informăm că au fost reluate lucrările de introducere a rețelei de canalizare în localitățile Recea și Mocira, iar în satul Săsar continuă lucrările de refacere a carosabilului. Primarul și reprezentanții administrației locale vor fi prezenți și în aceste zone pentru a monitoriza desfășurarea lucrărilor.
Începând de săptămâna viitoare, deplasările în teren vor continua și pe celelalte străzi din comună.
Pentru sesizări sau informații, cetățenii pot contacta secretariatul Primăriei Recea la numerele de telefon 0262 287 240 și 0262 287 202, precum și prin intermediul rețelelor sociale.
Primăria comunei Recea


