Instrumente de accesibilitate

Str. Primăriei nr. 2 Recea, Maramureş, 437225
Image

COMUNICATE ȘI ANUNȚURI

Informații oficiale din partea Primăriei

Comuna Recea, mai curată – participare activă la campania "Let’s Do It, România!"

Comuna Recea, mai curată – participare activă la campania "Let’s Do It, România!"

Sâmbătă, 20 septembrie 2025, comuna Recea a fost mai curată și mai frumoasă datorită implicării exemplare a copiilor, profesorilor, învățătoarelor, educatoarelor, voluntarilor, colegilor din Primărie și a cetățenilor, care au răspuns apelului lansat de campania națională "Let’s Do It, România!".
Împreună, am demonstrat că spiritul civic și grija pentru mediul înconjurător se învață prin exemplu și prin acțiune. Educația copiilor începe cu gesturile celor mari, iar ziua de sâmbătă a fost un exemplu frumos de implicare, solidaritate și responsabilitate.
 
Acțiunea de curățenie a adunat oameni din toate satele comunei, uniți de aceeași dorință – aceea de a trăi într-o comunitate curată, bine gospodărită și respectuoasă față de natură.
 
"Mulțumesc tuturor celor care au participat la acțiunea ‘Let’s Do It, România!’ din comuna noastră. Prin exemplul lor, copiii și profesorii au arătat ce înseamnă respectul față de mediul în care trăim. Astfel de inițiative ne apropie și ne fac mai conștienți de importanța fiecărui gest în protejarea naturii." - a transmis Alexandru Ardelean, Primarul comunei Recea
Image

Contact